FILIT - Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași

FILIT - Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași este un proiect aflat la a cincea ediție ce reunește la Iași, în perioada 4-8 octombrie 2017, profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali – cu toţii vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu, pe de alta.

După ediția din 2013, cotidianul spaniol El Pais a declarat că FILIT „este deja, la prima sa ediție, cel mai important festival literar din Europa de Est„, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung a apreciat că „un eveniment de asemenea anvergură și de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România„.

 

Primele patru ediții FILIT s-au prezentat, în cifre, astfel:
  • peste 600 de invitați;
  • peste 400 evenimente literare organizate;
  • 60.000 de participanţi în public;
  • 400 voluntari;
  • 200 jurnaliști români și străini acreditați.

 

Invitati de seama: INVITATI 2017

Informatii despre program puteti obtine vizitand urmatorul link: FILIT 2017

 

Nume:

E-mail:



Cod de verificare:

Mesaj: